ianuarie 2010 Depozitul ecologic de deşeuri din Harghita împlineşte un an de la darea sa în folosinţă
La scurt timp după intrarea pe piaţa din România, Grupul AVE a demarat prin AVE Harghita Salubritate s.r.l. un amplu proiect vizând construcţia unui Centru de Gestionare a Deşeurilor şi a primului depozit ecologic în judeţul Harghita pe platoul Ţechend, în apropierea DN 13 A, la distanţa de 25 km de municipiul Odorheiu-Secuiesc. La începutul anului 2009 acesta a fost dat în folosinţă.
Lucrările au început în iulie 2006. Din terenul de 20 de hectare disponibil, suprafaţa construită este de 5,5 ha. În prima fază au fost construite celula nr. 1, clădirea administrativă, şoproanele de depozitare intermediară, bazinul de colectare a apelor pluviale, bazinul de colectare levigat, hala compactor, suprafaţa de depozitare containere, casa cântarului şi podul pentru cântar.
În prezent au fost depozitate 19.225 t de deşeuri, din care 18.748 t din transporturi proprii, iar 477 t din alte transporturi. Numărul total de descărcări a fost de 3.163, din care proprii: 3.036 şi alte descărcări: 127.
Depozitul a reprezentat baza unui concept de salubritate pe termen lung pentru această regiune, creându-se astfel o siguranţă durabilă pentru eliminarea deşeurilor şi preţuri stabile pentru întreg judeţul Harghita. Închiderea estimată a depozitului va fi în anul 2041.

